“Se conturează o cifră mică, mică de tot”, spune guvernatorul Mugur Isărescu despre notificările depuse de cei care vor să dea casa băncii. El caracterizează drept extrem de grav faptul că aproape jumătate dintre clienții băncilor care au apelat la darea în plată nu aveau restanțe.
Compania de dezvoltare imobiliară Impact a vândut din stocurile de locuințe existente de peste 28,84 milioane lei în primele 3 luni ale anului, livrări de peste 8 ori mai mari decât cele din perioada similară a anului trecut.